Se închid sau nu ghenele și tubulaturile de gunoi din blocuri? Unde vom duce gunoiul?
Articol de Mircea Apostolescu, 8 ianuarie 2025, 12:07
Conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București (HCGMB) nr. 82/2015 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare al Municipiului București, până în 2025, trebuiau închise ghenele din blocurile cu tubulatură internă pentru gunoi.
Deșeurile ar fi trebuit să fie colectate în așa-numite „insule pentru colectarea selectivă”, amenajate pe domeniul public.
HCGMB nr. 82/28.04.2015 stabilește în sarcina primăriilor de sector obligația de a îndeplini prevederile Strategiei de salubritate și stabilește și o amendă, cuprinsă între 30 și 50 de mii de lei, care le-ar putea fi aplicată acestora, în cazul neîndeplinirii prevederilor Strategiei.
Așadar, după 1 ianuarie, suntem obligați să închidem ghenele de gunoi? Unde vom duce gunoiul?
Am încercat să aflăm răspunsuri la aceste întrebări de la primăriile de sector, dar și de la Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari „Habitat”, care se ocupă de 30 de ani de problematica asociaţiilor de proprietari.
Reporter: „Există această Strategie de salubrizare a Municipiului Bucureşti, care zice că, până în 2025, trebuie închise ghenele. Această prevedere cu ghenele de gunoi credeți că se va aplica sau va avea aceeași soartă ca și cea cu repartitoarele de la calorifere?”
Mihai Mereuță: „În primul rând, e doar în Strategie, trebuia prinsă și în Regulament (… de funcționare a serviciului public de salubritate n.r.). Deci, trebuia prinsă în Regulament, cu obligații și, eventual, cu surse de finanțare pentru infrastructură. Trebuia să ai sursă de finanțare. La ora asta, la care discutăm, trebuiau făcute toate zonele de depozitare. Că e îngropat, că există alte spații…”
Salubrizarea este un serviciu public, de aceea crearea infrastructurii necesare pentru colectarea selectivă a gunoiului nu poate să cadă nici în sarcina operatorului de salubritate, care poate fi o firmă privată, nici în cea a asociațiilor de proprietari, care nu au dreptul de a amenaja puncte de colectare a gunoiului, pe domeniul public, ci este o obligație a primăriei, explică președintele „Habitat”.
Reporter: „În sarcina cui vor cădea aceste zone de colectare selectivă, a primăriilor de sector sau a asociațiilor de proprietari”?
Mihai Mereuță: „Nu, infrastructura este treaba Primăriei, deci, infrastructura oricărui serviciu public.
Aș considera că avem Consiliul General vinovat, că emite acte și nu urmărește aplicarea lor. Al doilea lucru, Consiliile Locale de Sector, primăriile de sector, nu au finalizat, până la data aceasta, acest subiect. Să finanțeze această eliminare a tubulaturii, pe de altă parte, să finanțeze crearea infrastructurii.
Infrastructura nu o face firma de salubrizare. Nu face firma privată infrastructura. Și, când termină contractul, ce face? Se întâmplă, cum s-a întâmplat într-un sector, le ia? Efectiv, le-a luat din pământ.
O face Primăria infrastructura serviciului public și, prin contract de delegare, o dă în lucru unui operator privat, cum e normal. Și operatorul preia și utilizează infrastructura, ca la apă, de exemplu”.
Președintele „Habitat” mai atrage atenția că amplasarea insulelor de colectare selectivă în proximitatea blocurilor va genera discuții aprinse, din cauza disconfortului legat de mirosul deșeurilor. De aceea, pentru amplasarea acestor puncte de colectare a deșeurilor, ar fi trebuit să existe consultări prealabile, în fiecare zonă, cu asociațiile de proprietari.
O altă problemă va fi aceea a persoanelor vârstnice sau cu dificultăți de deplasare care locuiesc la etajele superioare și cărora le va fi greu să se deplaseze până la respectivele puncte de colectare selectivă a gunoiului, mai avertizează Mihai Mereuță.