Utilizatorii TikTok din SUA își iau rămas bun de la aplicație; tendința neobișnuită „Goodbye to my chinese spy”
Articol de bucurestifm, 16 ianuarie 2025, 15:30
Utilizatorii americani ai aplicatiei TikTok se adaptează la posibila interdicție a aplicației printr-o tendință inedită. Aceștia mulțumesc „spionului” pentru conținutul distractiv și promit că preferă să își împărtășească datele direct cu guvernul chinez decât să treacă pe Instagram Reels sau YouTube Shorts.
O postare populară, inspirată din Squid Game, a strâns peste 1,5 milioane de aprecieri, în timp ce alții se exprimă în chineză sau pretind că sunt „spionii” care alimentează algoritmii.
TikTok se confruntă cu o posibilă interdicție, instanța urmând să decidă dacă va menține legea ce ar putea interzice aplicația sau ar obliga ByteDance să o vândă până pe 19 ianuarie.
Utilizată de 170 de milioane de americani, aplicația a fost interzisă din motive de securitate națională generate de faptul că este în proprietate chineză.