Bine de citit: Mic dejun la Tiffany

Articol de razvanursuleanu, 20 ianuarie 2025, 10:00

Filmul lui Blake Edwards și cartea lui Truman Capote… Prăpastia dintre ele este atât de mare, încât o comparație se poate face cu mare ușurință. Filmul este o tâmpenie iar cartea un deliciu. Dacă Edwards s-ar fi rezumat la realizarea seriei Panterei Roz, probabil că ar fi fost unul dintre regizorii mei preferați. Din păcate însă, aproape toate celelalte “experimente” ale sale (poate cu excepția filmului “Blind Date”…) sunt în cel mai bun caz modeste.

Firește, nu pot recomanda evitarea vizionării filmului, pentru că unul dintre rolurile principale îi aparține lui Audrey Hepburn și nu cred că un film cu această uriașă actriță se poate rata. Dar cred că se poate lipi un abțibild sau ceva asemănător pe fața lui George Peppard ori de câte ori acest domn apare pe ecran, pentru că George stă mare parte din timp cu gura deschisă, de parcă ar avea probleme cu respirația, iar momentele în care camera îi surprinde salba de dinți cariați și plombați în mod rudimentar sunt absolut dizgrațioase. George Peppard a fost o alegere inspirată pentru serialul “A-Team”, jos toate pălăriile, dar să-l pui partenerul lui Audrey Hepburn într-un film realizat după un roman al lui Truman Capote… Probabil că Edwards îi era dator vândut lui Peppard, altfel chiar nu-mi pot explica acest casting absurd, din care mai face parte și Mickey Rooney, un actor carismatic, talentat și inteligent, dar care distruge complet imaginea personajului Yunioshi, fotograful japonez din roman, ba chiar o face sub semnul unei discriminări etnice pentru care nu poate exista vreo scuză.

În “Mic dejun la Tiffany”, varianta literară, cititorul care a avut nenorocul să vadă mai întâi filmul nu va descoperi un sărut de final (Peppard, gâfâind de zor și cu dinții ăia… off, Audrey, off…), dar va avea în schimb bucuria de a citi unul dintre cele mai bune romane ale secolului douăzeci.