Ascultă Radio București FM Live

Tenisul mondial masculin revine la București în cadrul Țiriac Open

Ediția cu numărul 23 a turneului ATP 250 Țiriac Open se apropie de debut.

Tenisul mondial masculin revine la București în cadrul Țiriac Open

Articol de Vicentiu Andrei, 4 martie 2025, 11:43

Competiția dotată cu premii în valoare totală de 600.000 de euro are loc în perioada 31 martie și 6 aprilie 2025, pentru prima dată la Centrul Național de Tenis din București, situat pe Bulevardul Pierre de Coubertin 11, și va aduce în fața publicului un tablou de 28 de jucători la simplu și 16 echipe la dublu, promițând o competiție de înalt nivel pe zgura bucureșteană.

La turneul de anul acesta vor participa sportivi din Top 100 ATP, alături de favoriții publicului și posesorii de Wild Card, care vor fi anunțați în perioada imediat următoare. Tabloul de calificări va cuprinde alți 16 jucători, dintre care patru se vor califica pe tabloul principal de simplu. Și-a anunțat prezența și câștigătorul de anul trecut, Marton Fucsovics, care săptămâna trecută a câștigat un nou titlu la Challengerul ATP 125 de la Manama, Bahrain.

Repartizarea punctelor și premiilor în cadrul turneului Țiriac Open:

> Jucătorul care se va impune la simplu în turneul de tenis ATP 250 va obține 250 de puncte ATP. În plus, premiile oferite în cadrul competiției Țiriac Open prezentat de UniCredit Bank cumulează un total de 600.000 de euro.

> Premiile aferente câștigătorilor turneului la simplu:
Câștigător: 250 de puncte ATP și 86.628 de euro
Finalist: 165 de puncte ATP și 52.529 de euro

> Premiile aferente câștigătorilor turneului la dublu:
Câștigători: 250 de puncte ATP și 30.122 de euro
Finaliști: 150 de puncte ATP și 16.184 de euro

Țin să mulțumesc partenerilor noștri care sunt alături de acest eveniment unic, ce menține Romania pe harta internațională a tenisului. Ne vom strădui an de an să organizăm acest turneu în condiții cât mai decente, sperând că, în cel mai apropiat moment, să ne mutăm la Complexul Sportiv din Otopeni, unde vom putea găzdui orice eveniment sportiv, la standarde înalte”, a declarat Ion Țiriac.

Biletele pentru Țiriac Open prezentat de UniCredit Bank ediția 2025 sunt disponibile începând de astăzi pe platforma www.entertix.ro și au prețuri zilnice între 50 și 250 de lei. Spectatorii sunt încurajați să își rezerve locurile din timp, pentru a nu rata ocazia de a asista la un eveniment de talie mondială.

Publicul poate achiziționa bilete valabile pentru o zi de turneu, cu acces la toate meciurile programate în acea zi. Acestea includ atât meciurile de pe terenul central, cât și cele de pe terenurile secundare, creând o experiență memorabilă pentru fanii tenisului. Copiii cu vârsta de până la 5 ani nu au nevoie de bilet pentru accesul în incinta Centrului Național de Tenis, însă nu le este permis accesul în tribunele terenurilor de joc. Pentru ziua de calificări, duminică – 30 martie, accesul va fi gratuit, însă strict pe baza unei rezervări prealabile efectuate exclusiv pe site-ul www.entertix.ro.

Se pare că an de an este o provocare pentru noi organizarea acestui turneu. Echipa a demonstrat anul trecut că, deși într-o locație fără istoric, a reușit să organizeze un eveniment de o asemenea amploare și sunt convins că o va face și anul acesta, în incinta Federatiei Române de Tenis. În ceea ce ne privește, îi asigurăm pe toți cei care iau parte la Țiriac Open prezentat de UniCredit Bank, atât în calitate de jucători, parteneri, cât și spectatori, că vom face tot posibilul să le facem experiența cât mai plăcută. Sperăm că totuși, după atația zeci de ani de la Revoluție, România să aibă în curând o locație pe măsura acestui turneu și a standardelor ATP”, a adăugat Cosmin Hodor, directorul turneului.

La fel ca la ediția precedentă, trofeul câștigătorilor este creat si oferit de Casa de Bijuterii Malvensky și reprezintă o interpretare a eleganței și dinamismului în tenis, capturând mișcarea unei mingi de tenis într-o formă plină de energie și grandoare.
Placat cu aur, meticulos lucrat pe 21 de niveluri și așezat pe un piedestal din marmură Rușchita, acest trofeu de bijuterie creat de designerul Casei Malvensky, Malvina Cservenschi, reprezintă nu numai o piesă remarcabilă de artizanat, ci și spiritul victoriei și al excelenței.

Ne bucurăm că avem ocazia să găzduim un asemenea turneu. Pentru noi este o mândrie. Centrul Național de Tenis este disponibil oricând pentru asemenea evenimente, mai ales că reprezintă o inspirație pentru toți tinerii jucători din România”, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.

Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 13:21

Ceremonie militară de Ziua Independenţei Naţionale a României

Au fost depuse coroane de flori din partea: preşedintelui interimar al României, Ilie Bolojan, Senatului României, Camerei Deputaţilor, din...

Ceremonie militară de Ziua Independenţei Naţionale a României
Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 11:21

Ateliere, activităţi sportive, piese de teatru şi concerte, în Parcul Titan

Evenimentul ‘Zilele Sectorului 3 – O comunitate într-o familie’ a ajuns la a 5-a ediție și celebrează un stil de viaţă activ,...

Ateliere, activităţi sportive, piese de teatru şi concerte, în Parcul Titan
Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 11:02

Adunare publică, sâmbătă, în Piața Victoriei din Capitală!

Se menține, astfel, adunarea publică doar în Piața Victoriei – alveola centrală, cu următorul program: – între orele 16:00-17:30...

Adunare publică, sâmbătă, în Piața Victoriei din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 10:37

Lucrările de deszăpezire pe Transfăgărășan s-au oprit temporar

Deszăpezirea va fi reluată în momentul în care condițiile meteo se vor stabiliza, au anuntat reprezentantii Direcției Regionale de Drumuri și...

Lucrările de deszăpezire pe Transfăgărășan s-au oprit temporar
Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 08:20

Semimaratonul București 2025 blochează – sâmbătă și duminică – centrul Bucureștiului

Sâmbătă, până la ora 14.00, traficul este restricționat pe mai multe artere din oras, iar duminică, de la 7.30 la 14.00. Străzile și...

Semimaratonul București 2025 blochează – sâmbătă și duminică – centrul Bucureștiului
Actualitate sâmbătă, 10 mai 2025, 07:52

Vremea devine deosebit de rece, în București

Sâmbătă, în București, vremea va fi mult mai rece față de perioada normală pentru această dată din calendar. Temperatura maximă nu va mai...

Vremea devine deosebit de rece, în București
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 22:07

Ceremonie pentru sărbătorirea Zilei Independenței Naționale a României!

Ceremonia militară organizată în București cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României, a Zilei Victoriei în Europa...

Ceremonie pentru sărbătorirea Zilei Independenței Naționale a României!
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 22:03

Artan de la Partizan (în De10xRomânia): „Radio România e cel mai bun formator de cultură”

Artan de la Partizan, pe numele său real Adrian Pleșca, a fost invitatul lui Răzvan Petre în ediția de colecție a emisiunii De10xRomânia, de...

Artan de la Partizan (în De10xRomânia): „Radio România e cel mai bun formator de cultură”