Ascultă Radio București FM Live

ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie din Bucureşti

ANPC a oprit temporar din circulaţie 23 de tramvaie din Bucureşti

Articol de Mircea Apostolescu, 20 martie 2025, 09:27 / actualizat: 20 martie 2025, 11:19

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de controale la mai multe depouri de tramvaie din București, pentru a verifica respectarea normelor privind siguranța și confortul călătorilor.

Acțiunile de control au vizat depourile Dudești, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina și Victoria, în timp ce Depoul Titan este închis temporar pentru reabilitarea infrastructurii.

În urma verificărilor, inspectorii ANPC au constatat multiple deficiențe, motiv pentru care 23 de tramvaie au fost oprite temporar din circulație, până la remedierea problemelor.

ANPC a solicitat operatorului de transport public remedierea urgentă a deficiențelor constatate, iar tramvaiele afectate vor putea reintra în circulație doar după ce vor fi aduse la standardele de siguranță și igienă impuse de legislația în vigoare.

Printre principalele nereguli identificate se numără: igienizare necorespunzătoare a interiorului vehiculelor, burduf deteriorat, afectând siguranța călătorilor, bare metalice cu vopsea exfoliată, cu risc de coroziune, tapițerie de scaune ruptă, afectând confortul pasagerilor, trape ruginite și cu acumulări de impurități, cu risc de Infiltrații, geamuri cu strat grosier de praf, reducând vizibilitatea și igiena spațiului, prezența infiltrațiilor în interiorul tramvaielor, chedere depreciate sau rupte, care pot compromite etanșeitatea vehiculului, radiatoare neigienizate, ce pot afecta calitatea aerului din interior, parbrize sparte, periclitând siguranța circulației, pavimente neconforme, cu prezența de mucuri de țigări și ambalaje abandonate.

Punctul de vedere al STB cu privire la controalele ANPC 

STB recunoaște deficiențele constatate de ANPC la tramvaiele vechi!

Societatea de Transport București anunță că, în această dimineață, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat un control la depourile de tramvaie ale societății.

În urma verificărilor, ANPC a dispus, în final, retragerea temporară a 17 tramvaie mai vechi, deficiențele acestora urmând să fie remediate în cel mai scurt timp.

STB recunoaște că uzura unor tramvaie este o consecință firească a utilizării îndelungate, iar reînnoirea parcului necesită investiții susținute. De aceea, până la modernizarea completă a flotei de tramvaie, STB desfășoară programe continue de întreținere și modernizare a vehiculelor mai vechi.

Menționăm că, în ultima perioadă, parcul de tramvaie al STB a fost modernizat prin achiziția a 100 de vagoane moderne Imperio, iar investițiile vor continua până la înlocuirea completă a vehiculelor din generațiile anterioare.

STB asigură că toate liniile de transport public sunt funcționale, iar continuitatea serviciului este garantată. Pentru a compensa reducerea temporară a numărului de vehicule, au fost reconfigurate graficele de circulație, astfel încât impactul asupra călătorilor să fie minim.

Actualitate duminică, 23 martie 2025, 12:54

CSM Bucureşti a învins-o pe Rapid, în Liga Campionilor!

CSM Bucureşti a învins-o, în deplasare, pe Rapid, în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Partida s-a încheiat...

CSM Bucureşti a învins-o pe Rapid, în Liga Campionilor!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 12:25

Șantiere noi pentru modernizarea sistemului de termoficare!

Două noi șantiere pentru modernizarea a peste 20 de km de conducte de termoficare vor fi deschise în București. Potrivit primarului general al...

Șantiere noi pentru modernizarea sistemului de termoficare!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 12:05

Razii în Capitală!

Polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat mai multe razii azi-noapte, în Capitală. În urma controalelor, 27 de șoferi au fost primit...

Razii în Capitală!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 11:39

Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Chinei la Formula 1!

Oscar Piastri a câștigat marele premiu al Chinei, a 2-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Piastri a obținut astfel a treia victorie în...

Oscar Piastri a câştigat Marele Premiu al Chinei la Formula 1!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 11:00

Restricții de trafic în Capitală, pentru Legal Half-Marathon!

Traficul rutier este restricționat, astăzi, în Capitală pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv „Legal Half-Marathon 2025”. Astfel,...

Restricții de trafic în Capitală, pentru Legal Half-Marathon!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 10:46

Amplă acțiune de curățenie în sectorul 5!

De luna aceasta, societățile Salubrizare Sector 5 și Amenajare Edilitară Sector 5 demarează o amplă acțiune de curățenie, a anunțat...

Amplă acțiune de curățenie în sectorul 5!
Actualitate duminică, 23 martie 2025, 07:04

Prognoza meteo

Vreme calda astazi in Capitala cu cer temporar noros, vant moderat si o maxima de 16…18 grade. Cerul va fi temporar noros si va ploua in...

Prognoza meteo
Actualitate sâmbătă, 22 martie 2025, 16:54

Concurs privind drepturile consumatorilor pentru elevi!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în parteneriat cu Ministerul Educației, organizează și în acest an Concursul...

Concurs privind drepturile consumatorilor pentru elevi!