Ascultă Radio București FM Live

MApN: Peste 460 de rezervişti au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo

Ministrul Apărării Naţionale a ordonat clarificarea circumstanţelor şi responsabilităţilor care au permis aceste situaţii, precum şi luarea cu maximă urgenţă a măsurilor de prevenire pe viitor. 

MApN: Peste 460 de rezervişti au semnat contracte cu companii de securitate care au activat în Congo

Articol de arionmihaela, 2 aprilie 2025, 14:30

Peste 460 de militari rezervişti, care provin din Ministerul Apărării Naţionale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a transmis MApN.

De asemenea, sursa citată spune că şapte militari în activitate care se aflau în concediu de creştere a copilului au desfăşurat, în mod nejustificat, activităţi în Congo.

Potrivit unui comunicat al MApN,  ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a dispus, la sfârşitul lunii februarie, verificări la nivelul întregii structuri de forţe a Armatei României cu privire la posibilitatea ca personal activ din Ministerul Apărării Naţionale, aflat în perioadă de suspendare temporară a raporturilor de serviciu cu instituţia, să fi desfăşurat activităţi în companii private de securitate româneşti, care au activat recent în Republica Democratică Congo. Verificările au acoperit toate formele de concedii şi perioade libere la care are dreptul personalul MApN.

„Din verificările efectuate, a rezultat că, în total, 466 de militari rezervişti care provin din Ministerul Apărării Naţionale au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în R.D. Congo. Aceşti militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale”, se precizează în comunicat.

Din datele obţinute până la acest moment, nu au fost identificate cazuri în care cadre militare active aflate în concediu fără plată, aşa cum este prevăzut la art. 14 din Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare, să se fi deplasat, în perioadele respective, în R. D. Congo, pentru a desfăşura activităţi în cadrul unor companii de securitate private, menţionează ministerul.

Cercetările efectuate până la acest moment reliefează că aceşti militari au încălcat mai multe prevederi legale şi normative, printre care: părăsirea teritoriului naţional fără aprobare, interzicerea îndeplinirii altor funcţii în afara celor pe care sunt încadraţi sau cele referitoare la plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, care se acordă în situaţia în care solicitantul locuieşte în România împreună cu copilul / copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestora. Trei dintre aceşti militari se află încă în concediu de creştere a copilului, iar patru dintre ei s-au întors la unităţi, transmite Ministerul Apărării, care adaugă că pentru unul dintre aceşti şapte militari s-au finalizat deja cercetările, fiind sesizat Parchetul Militar, urmând ca şi în celelalte şase cazuri să fie aplicate măsuri similare, iar, în paralel, au fost iniţiate demersuri de natură disciplinară şi administrativă, acestea urmând a fi finalizate după pronunţarea Parchetului Militar asupra încadrării penale a faptelor.

Conform comunicatului, cazurile în discuţie vor fi prelucrate la nivelul personalului MApN, cu prezentarea prevederilor legale în materie care interzic astfel de conduite şi a consecinţelor legale care decurg din astfel de situaţii.

Deşi rechemarea în activitate a acestor militari nu prezintă vulnerabilităţi semnificative din punct de vedere al securităţii naţionale, toţi fiind încadraţi pe funcţii aflate la baza ierarhiei militare, iar nivelul de acces la informaţii clasificate este la treapta minimă, au fost dispuse măsuri suplimentare de verificare şi monitorizare pentru fiecare caz în parte, urmând ca, în funcţie de rezultate, să fie luate măsuri în consecinţă, mai precizează ministerul.

De asemenea, MApN spune că au fost identificate 14 situaţii în care militari în rezervă au activat, pentru diferite perioade, în R.D. Congo din această poziţie şi, ulterior, au dobândit, în perioada 2020-2024, calitatea de rezervist voluntar.

Ministrul Apărării Naţionale a ordonat clarificarea circumstanţelor şi responsabilităţilor care au permis aceste situaţii, precum şi luarea cu maximă urgenţă a măsurilor de prevenire pe viitor.

Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 18:34

Temperaturi normale pentru această dată

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 3...

Temperaturi normale pentru această dată
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:12

IGPR: 463 de sancţiuni contravenţionale şi şapte infarcţiuni constatate, în urma verificărilor pentru singuranţa transportului feroviar

Poliţiştii au constatat şapte fapte de natură penală şi au aplicat 463 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproape 160.000...

IGPR: 463 de sancţiuni contravenţionale şi şapte infarcţiuni constatate, în urma verificărilor pentru singuranţa transportului feroviar
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:05

IGPR: 31 de şoferi depistaţi pozitiv la consumul de substanţe psihoactive, în noaptea de sâmbătă spre duminică

Poliţişti rutieri au depistat în noaptea de 12 spre 13 aprilie, între orele 22:00-08:00, 31 de şoferi care au ieşit pozitivi la Drugtest,...

IGPR: 31 de şoferi depistaţi pozitiv la consumul de substanţe psihoactive, în noaptea de sâmbătă spre duminică
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 14:03

Autoturism în valoare de 1.100.000 de lei căutat de autorităţile din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră  au descoperit şi indisponibilizat un autoturism ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de...

Autoturism în valoare de 1.100.000 de lei căutat de autorităţile din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:58

Primăria Sectorului 1- Ateliere de Paşte pentru copii

Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Asociaţia pentru Respectarea Tradiţiilor, Iniţiativa şi Sprijinirea Tinerilor, invită copiii din...

Primăria Sectorului 1- Ateliere de Paşte pentru copii
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 13:54

IGPR: 26 de sancţiuni aplicate în urma acţiunilor la unităţile de învăţământ

Poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale şi au fost adresate şase informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor...

IGPR: 26 de sancţiuni aplicate în urma acţiunilor la unităţile de învăţământ
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 10:43

Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Floriile

Obiceiurile sunt diferite de la o regiune la alta, de la jocuri ritualice până la obiceiul agățării Mărțișorului în pomii înfloriți, ziua...

Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Floriile
Actualitate duminică, 13 aprilie 2025, 08:05

Vremea se încălzește, în București!

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade. Duminică, în totă țara, vremea...

Vremea se încălzește, în București!