Ascultă Radio București FM Live

La mulți ani, Silviu Purcărete!

La mulți ani, Silviu Purcărete!
Foto: Alexandru Condurache

Articol de andreiabarsanbfm, 5 aprilie 2025, 08:56

Silviu Purcărete a împlinit 75 de ani. S-a născut la București, pe 3 aprilie 1950, dar data trecută în certificatul său este 5 aprilie.

În 2024, a fost sărbătorit pentru 50 de ani de carieră, o carieră cu peste 120 de spectacole de teatru și opera, teatru de păpuși și film, în România și pe meridianele lumii.

În anul jubileului a lucrat la București două spectacole, ambele la Teatrul Odeon: Stagiunea s-a deschis cu premiera LEXICONUL AMAR de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi, după „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de Petre Ispirescu. Spectacolul s-a jucat, în octombrie, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul evenimentului Săptămâna Purcărete – 50 de ani de excelență în teatru. Cel de al doilea titlu este TERTIUM NON DATUR, pe textul lui Sacha Guitry.

Tot în Capitală, a montat, în 2023, ”Gertrude”, piesa lui Radu F. Alexandru la Teatrul Național. În toate cele trei spectacole alegând să aibă același protagonist, Claudiu Bleonț.

Acordă  foarte rar interviuri, ne vorbește, însă, prin ceea ce ne aduce pe scenă, cu inteligență și mult umor.

Îi puteți asculta, totuși, vocea în spectacolul sâu de la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, „Antonin Artaud. Familia Cenci” după Shelley și Stendhal (montat în 2022, prezentat și la București, în FNT).

A acceptat anul trecut invitația la emisiunea ”Nocturne”, de la TVR. La întrebarea criticului de teatru Marina Constantinescu, ce l-a ajutat să reziste în tot acest parcurs de cinci decenii, Silviu Purcărete a răspuns: ”Cred că ajutorul bunului Dumnezeu, că altminteri nu ştiu ce. Am avut o carieră şi o viaţă extrem de comodă şi convenabilă faţă de mulţi, adică foarte lipsită de griji şi de obstacole, mi-a mers suspect de bine, deci nu s-a pus problema rezistenţei”.

Silviu Purcărete este unul dintre cei mai mari creatori de teatru din Europa, apreciat și aplaudat pe toate continentele.  Este des invitat deseori în Japonia, la Tokyo Metropolitan Theatre, să imagineze o nouă poveste. A avut, de curând, premieră la Naționalul din Budapesta.

Silviu Purcărete a absolvit secţia de regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, în 1974, clasa prof. Valeriu Moisescu, cu ”Jurnalul unui nebun” de Gogol.

A debutat la Teatrul din Piatra Neamţ. A fost angajat, la început de carieră, la Teatrul din Constanţa. În 1978, a venit în Capitală, la Teatrul Mic, apoi a devenit profesor la IATC, iar în 1992 a fost numit director artistic al Teatrului ‘Lucia Sturdza Bulandra’ din Bucureşti.

Din perioada de la Teatrul Mic rămâne un reper ”Richard al III-lea” de Shakespeare, în care începe colaborarea sa cu Ștefan Iordache, cu care va realiza peste ani, memorabilul ”Titus Andronicus”. Tot aici a montat, printer altele, ”Diavolul și bunul Dumnezeu” de J.P. Sartre, ”Nebuna din Chaillot” de Jean Girodoux, ”O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale.

Numele său este strâns legat de Teatrul Naţional din Craiova: ”Piticul din grădina de vară” de Dumitru Radu Popescu (1989) a fost prima sa colaborare aici,  La invitația directorului Emil Boroghină, montează aici, după 1990, spectacolele de referință: ”Ubu rex cu scene din Macbeth”, ”Titus Andronicus”, ”Phaedra”, ”Danaidele”, ”Orestia”, titluri care au fost carte de vizită pentru teatrul românesc în lume (Avignon, Edinburgh, Tokyo, Melbourne, Montreal, Glasgow). A revenit la Craiova și după 2000 și a montat alte trei piese ale lui Shakespeare: ”Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului” (2005), ”Măsură pentru măsură” (2008), ”O furtună” (2012).

În anul 1996 a devinit director al Centrului Dramatic din Limoges. În 2002, şi-a înfiinţat aici propria companie teatrală.

Cel de al doilea teatru reper al carierei sale din România este Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu.

Silviu Purcărete este primul regizor din lume care are personalizate trei spații de joc la Fabrica de Cultură din Sibiu, respectiv Sălile „Lulu”, „Faust” și „Metomorfoze”, anunța instituția sibiană.

Pe lângă aceste trei titluri de referință, Purcărete a montat aici:

”Pilafuri și parfum de măgar”, pe un scenariu de Silviu Purcărete și Alain Garlan după „1001 de nopți”, ”Aşteptându-l pe Godot” de S. Beckett, un spectacol la care realizează și scenografia,

”Faust” a făcut și face istorie. A deschis Festivalul Internaţional de la Edinburgh din august 2009, a fost declarată ‘Sold out!’,

Spectacolul a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh 2009 în selecția oficială, a primit Herald Angel Award 2009 și Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER 2010. La Gala Premiilor UNITER 2008 Ofelia Popii a primit Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal.

Și ”Povestea prințesei deocheate”, scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea, a primit o serie de premii și are un parcurs internațional. Se regăsește, de la premieră, în fiecare ediție FITS.

”Cumnata lui Pantagruel” după Rabelais, ”Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac, ”Macbett” de Eugène Ionesco, sunt alte spectacole importante pentru cariera sa, realizate la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

La Teatrul Vasile Alecsandri Iași a montat ”Uriașii munților” de Pirandello (2009), ”Pălăria Florentină” de Eugène Labiche (2013),”Cafeneaua” de Carlo Goldoni (2016), ”Plugarul și Moartea” de Johannes von Tepl (2021), ”Antonin Artaud. Familia Cenci” după Shelley și Stendhal (2022), și ”O tragedie veninoasă” după „Women beware women” de Thomas Middleton, (2024).

Acestor titluri se adaugă multe altele din țară și din străinătate, dar și multe spectacole de operă. Cel mai recent din Capitală, ”Lohengrin” de Richard Wagner, la ONB. Găsiți toate detaliile pe site-ul https://silviupurcarete.art.

În 2012 a regizat filmul „Undeva la Palilula”, distins cu șapte premii la Gala Gopo și  Premiului pentru cel mai bun lungmetraj de debut, trofeu obținut și  în cadrul Festivalului Filmului Sud-Est European, de la Los Angeles, în 2013.

A fost distins cu Ordinul ‘Steaua României’ în grad de Comandor, în anul 2000.

Din ampla listă de premii și distincții, amintim: Premiul criticii și Premiul pentru excelență artistică al Fundației Hamada (Festivalul internațional de la Edinburgh, 1991), Premiul criticii la Festivalul de teatru de la Dublin (1996), Premiul special al juriului la Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk (2006), Premiul Europa pentru Teatru – Premiul special, Craiova 2016.

A primit numeroase premii UNITER pentru spectacole și regie. Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie (1993, 2005, 2023); Premiul UNITER pentru Excelență (1997 și 2010 –împreună cu Helmut Stürmer, Lia Manțoc, Vasile Şirli și Andu Dumitrescu, din echipa spectacolului „Faust”); Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol (2014, 2022), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2017).

Este Doctor Honoris Causa al Universității din București (2019) și al Universității Lucian Blaga din Sibiu (2022).

A primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în Franţa, în 1996.

Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:25

72 km de înot, 72 de ore, un singur scop: sprijin pentru copiii cu dizabilități

Am discutat despre sensul acestui efort, despre uzura invizibilă a părinților și despre solidaritate cu Lidia Feher, PR și Comunicare –...

72 km de înot, 72 de ore, un singur scop: sprijin pentru copiii cu dizabilități
Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:01

UE intenţionează să impună tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro dacă discuţiile bilaterale eşuează

Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de...

UE intenţionează să impună tarife la produse americane în valoare de 100 de miliarde de euro dacă discuţiile bilaterale eşuează
Actualitate marți, 6 mai 2025, 15:19

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, organizează în perioada 8-10 mai,...

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, de joi până sâmbătă
Actualitate marți, 6 mai 2025, 13:52

VIDEO| „Generația Z” începe un nou capitol: Ștafeta a fost predată noii echipe

În emisiunea de tranziție de la „Generația Z”, atmosfera sărbătorilor pascale a marcat începutul unui nou capitol pentru studenți. Gazdele...

VIDEO| „Generația Z” începe un nou capitol: Ștafeta a fost predată noii echipe
Actualitate marți, 6 mai 2025, 13:35

35 de zile de sărbătoare pentru 35 de ani de București FM

35 de ani de București FM – un concurs, zeci de mii de reacții și un succes care se vede în cifre! Concursul aniversar „La 35 de ani,...

35 de zile de sărbătoare pentru 35 de ani de București FM
Actualitate marți, 6 mai 2025, 12:50

Un nou regulament de curățenie și ordine, în Sectorul 1

La inițiativa edilului George Tuță, Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, în ultima ședință, un regulament care impune obligații atât...

Un nou regulament de curățenie și ordine, în Sectorul 1
Actualitate marți, 6 mai 2025, 11:32

S-a reluat circulația tramvaielor pe Bulevardul Basarabia

De astăzi dimineață, tramvaiele au revenit pe Bulevardul Basarabia. Reluarea circulației tramvaielor a fost posibilă datorita lucrărilor...

S-a reluat circulația tramvaielor pe Bulevardul Basarabia
Actualitate marți, 6 mai 2025, 11:31

Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, ediția a X-a, începe pe 21 mai

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 21-30 mai 2025, cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST. TES...

Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, ediția a X-a, începe pe 21 mai