Vremea se menține închisă în următoarele zile. Prognoza meteo pentru miercuri și joi
Articol de , 18 noiembrie 2014, 15:19
Miercuri, vremea va fi închisă şi va ploua în estul, sudul şi centrul ţării şi local în rest.
În Moldova, Dobrogea şi în jumătatea de est a Munteniei, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35…40 l/mp.
Îndeosebi în cursul nopţii în Carpaţii Orientali, în masivele înalte din Carpaţii Meridionali şi trecător în Podişul Sucevei ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, mai ales noaptea, în Moldova, Dobrogea, Bărăgan, sudul Banatului şi al Olteniei, unde va depăşi la rafală 45…50 km/h.
Temperatura, în general, peste mediile caracteristice acestei date, va avea valori maxime cuprinse între 2 grade în nordul Moldovei şi 17 grade sudul Dobrogei şi minime între 1 şi 10 grade, uşor mai ridicate pe litoral. În primele ore ale zilei, local în regiunile extracarpatice şi izolat în rest va mai fi ceaţă.
BUCUREŞTI
Vremea va fi închisă. Temporar va ploua moderat cantitativ, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar minima va fi 8…9 grade.
JOI
Vremea se va menţine închisă şi va intra într-un proces de răcire.
Va continua să plouă în jumătatea estică a ţării, unde cantităţile de apă vor mai depăşi local 20 l/mp, iar în special în Moldova şi Bărăgan, izolat, 40 l/mp.
În restul teritoriului, ploile slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse.
În zona Carpaţilor Orientali, local în Carpaţii Meridonali şi trecător în Moldova şi estul Transilvaniei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în regiunile estice şi în extremitatea sud-vestică, unde la rafală va depăşi 55 km/h, iar pe crestele montane va sufla cu peste 80 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, izolat mai ridicate în sud spre 12…13 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade.