Ascultă Radio București FM Live

PROGNOZA METEO până pe 7 decembrie. Când va ninge și ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

PROGNOZA METEO până pe 7 decembrie. Când va ninge și ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

Articol de , 24 noiembrie 2014, 13:04

Vremea va continua să se răcească din ce în ce mai mult în următoarele două săptămâni, mediile nocturne se vor situa sub zero grade Celsius în toate regiunile ţării, iar precipitaţiile, în general mixte şi sub formă de ninsoare, îşi vor face apariţia mai ales spre finalul lunii noiembrie, se arată în prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul 24 noiembrie – 7 decembrie, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menţionează ANM.

BANAT

Vremea se va răci în primele zile, astfel încât pe data de 26 noiembrie media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 5 grade, iar cea a temperaturilor minime la -1 grad.

Între 27 şi 29 noiembrie, valorile termice medii vor creşte cu până la două grade Celsius, atât ziua cât şi noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie.

În primele zile ale lunii decembrie se va declanşa un proces de răcire, lent dar continuu, maximele diurne urmând să coboare spre o medie de 3 grade.

Regimul mediu al minimelor nocturne va evolua tot descrescător, respectiv de la unu la două grade, pe 1 decembrie, spre -2 grade, pe 7 decembrie.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant ploi, va fi mai ridicată în a doua săptămână de prognoză.

CRIȘANA

În primele zile ale intervalului, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 5 grade, iar în perioada 28-30 noiembrie aceasta va urca spre 7-8 grade.

În cursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, maximele medii diurne vor scădea treptat, de la 7 grade la 3 grade. Regimul termic al minimelor nocturne va fi uşor sub cel normal pentru această perioadă.

Astfel, se vor înregistra valori negative ale mediei temperaturilor minime de până la -2 grade în cele mai reci nopţi, iar în jurul datei de 1 decembrie această medie va putea urca spre un grad Celsius.

Între 24 şi 27 noiembrie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, dar ulterior se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ.

TRANSILVANIA

Vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit.

Media regională a temperaturilor maxime nu va depăşi 4 grade, iar între 26 şi 28 noiembrie şi, din nou, între 4 şi 7 decembrie aceasta va fi în jurul a două grade.

Temperaturile minime vor avea permanent o medie sub zero grade Celsius, iar în cele mai reci nopţi, estimate la mijlocul acestei săptămâni şi spre sfârşitul intervalului de prognoză, aceasta va coborî până în jurul a -5 grade.

Între 24 şi 27 noiembrie vor fi condiţii reduse de precipitaţii, însă în intervalul 28 noiembrie – 5 decembrie va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte, în general slabe.

MARAMUREȘ

Vremea se va răci treptat până în data de 28 noiembrie, având drept rezultat scăderea mediei regionale a temperaturilor maxime, de la 5 grade la 3 grade şi a celei a temperaturilor minime, de la -1 grad la -4 grade.

În intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie, regimul termic va fi normal, cu o medie regională a valorilor maxime de 5-6 grade şi a celor minime în jurul a -2 grade.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, astfel încât mediile diurne vor coborî spre două grade, iar cele nocturne spre -4 grade.

Începând cu 28 noiembrie, temporar se vor semnala ploi, lapoviţe şi ninsori, în general slabe cantitativ.

MOLDOVA

Vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece în 26 noiembrie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de doar -2 grade.

Ulterior, valorile termice diurne vor creşte uşor, până la o medie în jurul a un grad Celsius, în data de 2 decembrie. Între 3 şi 7 decembrie, majoritatea temperaturilor maxime se va situa în ecartul zero grade Celsius, până la -2 grade.

Regimul termic al temperaturilor nocturne va fi, de asemenea, sub cel normal pentru sfârşitul de noiembrie şi începutul de decembrie, întrucât în intervalul de prognoză vor fi permanent medii negative ale temperaturilor nocturne, oscilând între -4 şi -7 grade.

Pe parcursul primei săptămâni, temporar va fulgui, iar după data de 30 noiembrie va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

DOBROGEA

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an.

Media regională a temperaturilor maxime va scădea la începutul intervalului de la 4 la două grade Celsius, iar apoi va creşte până în jur de 6 grade (în 2 şi 3 decembrie).

Între 4 şi 7 decembrie, valorile termice diurne medii vor reveni la două grade. Evoluţia temperaturilor medii nocturne va fi asemănătoare, respectiv o scădere spre -3 grade în primele zile, apoi o creştere treptată spre două grade, în 2 şi 3 decembrie.

Spre finalul intervalului va fi o revenire la valori sub zero grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, mixte, va fi mai ridicată în cea de-a doua săptămână.

MUNTENIA

În prima săptămână, media regională a temperaturilor maxime va fi de cel mult 3 grade, ceea ce va determina o vreme deosebit de rece pentru sfârşitul lunii noiembrie, în contextul în care temperaturile nocturne vor coborî spre o medie de -3 grade.

Între 28 noiembrie şi 3 decembrie, valorile termice vor creşte uşor, atât ziua cât şi noaptea, astfel încât media temperaturilor diurne va ajunge la 4 grade, iar cea a temperaturilor nocturne la zero grade.

Ulterior, se va produce o răcire, urmând ca pe 7 decembrie media valorilor termice diurne să fie de un grad Celsius, iar cea a valorilor nocturne de -4 grade.

Intervalul 24-28 noiembrie va fi caracterizat prin precipitaţii slabe pe spaţii restrânse, predominant fulguieli şi burniţe.

Începând cu 29 noiembrie creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

OLTENIA

Până pe data de 27 noiembrie, vremea se va răci, astfel că media regională a temperaturilor maxime va coborî spre un grad, iar cea a temperaturilor minime, spre -3 grade.

Între 28 noiembrie şi 2 decembrie, valorile termice medii vor creşte cu două, trei grade, atât ziua cât şi noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie.

În a doua parte a celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză se prefigurează un nou proces de răcire.

Din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

LA MUNTE

Până pe data de 26 noiembrie, media temperaturilor maxime se va situa între -1 şi -3 grade, iar între 27 noiembrie şi 2 decembrie, valorile termice medii diurne vor creşte uşor ajungând la două grade Celsius.

Începând cu data de 3 decembrie, maximele medii diurne vor scădea uşor şi treptat spre -1 grad.

Regimul minimelor nocturne va cunoaşte doar mici variaţii pe parcursul celor două săptămâni, astfel încât se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime sub pragul de îngheţ, cuprinse între -8 şi -5 grade.

În prima parte a acestei săptămâni se vor semnala ninsori slabe şi doar pe arii restrânse, dar, începând cu 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant ninsori, va fi ridicată.

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman