Meciul Petrolul Ploiești-Astra din Cupa României, catalogat cu grad ridicat de risc
Articol de DSRNetworkAdmin, 25 martie 2014, 20:13
Meciul dintre Petrolul și Astra, din semifinalele Cupei României la fotbal, care se va juca miercuri, pe stadionul ‘Ilie Oană’, a fost catalogat cu grad ridicat de risc, sute de jandarmi urmând să acționeze pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. Potrivit unui comunicat de presă al Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, peste 240 de jandarmi din cadrul acestei structuri vor asigura măsurile de ordine publică la meciul tur din semifinalele Cupei României dintre echipele Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu care se va disputa miercuri, de la ora 20, 30, pe stadionul „Ilie Oană” de la Ploiești.Ordinea și siguranța publică în zona imediată și în cea apropiată arenei sportive, precum și pe traseele de afluire/defluire a suporterilor vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești în cooperare cu celelalte forțe participante.Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul stadionului revine clubului FC Petrolul Ploiești, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.Conform estimărilor, partida va fi urmărită de aproximativ 10.000 de spectatori, accesul acestora pe stadion urmând a fi permis începând cu ora 18, 30 doar pe bază de bilete, abonamente și invitații.Meciul retur dintre Petrolul și Astra se va disputa la Giurgiu pe 16 aprilie.