Olăroiu ar putea prelua conducerea tehnică a naţionalei Arabiei Saudite
Articol de , 15 decembrie 2014, 12:33
Federaţia de fotbal din Arabia Saudită a trimis, duminică dimineaţă, o adresă oficială clubului Al Ahli, prin care-i întreabă pe oficialii grupării din Emiratele Arabe Unite dacă sunt de acord să-i permită lui Olăroiu să preia naţionala saudită pentru o lună.
Conducerea clubului Al Ahli a precizat că va lua o decizie în acest sens în 24 de ore.
Campionatul Asiei va începe la 8 ianuarie 2015. Arabia Saudită face parte din Grupa B, alături de Uzbekistan, China şi Coreea de Nord. Arabia Saudită va juca primul meci, în 10 ianuarie, la Brisbane, cu China.
Cosmin Olăroiu se află în ţările arabe din 2007 şi a antrenat până în prezent echipele Al Hilal (Arabia Saudită), Al Sadd (Qatar), Al Ain (Emiratele Arabe Unite) şi Al Ahli Dubai.