VIDEO: Marcajul care le da bataie de cap brazilienilor
Articol de DSRNetworkAdmin, 18 aprilie 2014, 10:58
Autorităţile din Sao Paolo au decis să introducă linia dublă continuă în zig-zag pe o stradă aglomerată din oraş. Reacţia şoferilor care au fost încurcaţi de inovaţie nu a întârziat să apară.
Linia dublă continuă în zig-zag a fost creată pentru ca maşinile să aibă mai mult loc pentru a staţiona sau pentru a merge înainte. „Stârneşte multă confuzie, iar traficul este şi mai rău”, a declarat un motociclist pentru o televiziune Gazeta. „Cine a făcut asta, era beat”, s-a plâns o altă persoană. După ce s-a introdus această linie dublă în zig-zag, numărul accidentelor în care au fost implicate taxiuri a crescut.
Cu toate că un astfel de marcaj nu a mai fost văzut până acum pe un drum public, autorităţile din Sao Paolo susţin că acesta respectă normele rutiere.