CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost excluse din cupele europene în următoarele trei sezoane
Articol de , 22 decembrie 2014, 22:58
Echipele CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost sancţionate cu excluderea din cupele europene în următoarele trei sezoane, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi, a anunţat, luni, site-ul oficial al UEFA.
Decizia a fost luată de camera de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA.
CFR Cluj şi Astra Giurgiu pot scăpa de această sancţiune dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015.
Gruparea ardeleană a primit şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancţionată cu 100.000 de euro.