Vremea se schimbă: Temperaturile scad, vin ninsorile. Vezi PROGNOZA METEO pentru următoarele două zile
Articol de , 26 decembrie 2014, 08:20
Temperaturile scad şi ploile, ninsorile sau lapoviţa vor cuprinde sudul, estul şi centrul ţării, începând de vineri seară, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). De vineri, se înmulţumesc precipitaţiile în Oltenia, Muntenia şi mare parte din Transilvania şi Moldova.
Acestea se vor transforma în ninsori, în special în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova şi la munte, se arată în prognoza ANM.
Temperaturile scad şi ploile, ninsorile sau lapoviţa vor cuprinde sudul, estul şi centrul ţării, începând de vineri seară, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
BUCUREŞTI
Vineri, vremea se va răci, iar cerul va deveni mai mult noros. După-amiaza şi noaptea se vor semnala precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi vor predomina ninsorile.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a nopţii. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.
LA MUNTE
Vremea va fi închisă, se va răci faţă de ziua precedentă în toate masivele şi va ninge, cu precădere în a doua parte a zilei şi noaptea. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15…20 l/mp, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, noaptea.
Vremea pe 27 și 28 decembrie, în București
Meteorologii anunță totodată că, în Capitală, după 27 decembrie, se vor semnala precipitaţii mixte aproape zilnic, în general slabe cantitativ. Pe 28 decembrie, în București, vor fi maxime diurne de aproximativ 1 grad şi minime nocturne de minus 5 grade.
La munte, până la sfârşitul săptămânii, vremea se va răci de la o zi la alta, iar mediile termice vor scădea spre minus 8 grade ziua şi minus 12 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va creşte de joi, când vor predomina ninsorile.