Lituania a adoptat moneda euro
Articol de Sabina Lapadatescu, 2 ianuarie 2015, 13:15
Lituania este al 19-lea stat european care adoptă moneda euro. De ieri, Lituania a trecut la euro, la 11 ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Este ultima din cele 3 ţări baltice care au înlocuit monedele naţionale cu cea europeană.
Sondajele arată că opinia publică este, în general, optimistă în privinţa acestei schimbări, însă o parte dintre lituanieni consideră că trecerea la euro va aduce cu sine creşteri de preţuri.
Premierul de la Riga, doamna Laimdota Straujuma, a explicat că ţara are trei priorităţi clare: competitivitatea, prin creştere economică şi creare de locuri de muncă, dezvoltarea pieţei digitale şi angajamentul UE în lume.
Beneficiind de o creştere economică solidă, Lituania speră să atragă mai multe investiţii şi credite, precum celelalte două ţări baltice, Estonia şi Letonia, care au trecut la euro în 2011, şi respectiv 2014.
România şi-a fixat ca ţintă pentru adoptarea monedei unice anul 2o19.