Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar va avea loc între 25 martie-4 aprilie
Articol de DSRNetworkAdmin, 24 martie 2014, 09:17
Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar va avea loc între 25 martie-4 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, cererile de înscriere se vor depune la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru a doua etapă de părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă între 25 martie şi 4 aprilie.În data de 11 aprilie va avea loc afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale cu copii înscrişi în clasa pregătitoare.Centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ se va face în intervalul 14-18 aprilie. 99, 24% dintre cererile de înscriere în clasa pregătitoare, depuse în prima etapă, au fost admise, a precizat vineri Ministerul Educaţiei Naţionale.Din totalul celor 172.682 de cereri depuse, au fost admise 171.362, dintre acestea 145.581 reprezintă cereri admise pentru unitatea de circumscripţie.În ceea ce priveşte cele 27.101 de cereri pentru altă unitate decât cea de circumscripţie, situaţia se prezintă astfel: 25.031 de cereri au fost admise, 750 de cereri au fost admise la şcoala de circumscripţie, după ce nu au avut loc la şcoala dorită, 1.320 de cereri nu au putut fi admise, deoarece părinţii/tutorii legali nu au bifat opţiunea de revenire la şcoala de circumscripţie, însă, precizează MEN, toate vor putea fi soluţionate în cea de-a doua etapă de înscriere.