Reuniunea de la Minsk s-a încheiat după 13 ore de negocieri!
Articol de Stefania Grigore, 12 februarie 2015, 11:17
Liderii Frantei, Germaniei, Ucrainei si Rusiei intentionau să semneze documentul privind reglementarea conflictului ucrainean, însă desfăşurarea ceremoniei în acest sens a fost blocată de către reprezentanţii separatiştilor – potrivit presei străine, citând surse diplomatice apropiate negocierilor din capitala Republicii Belarus.
Rezultatele reuniunii urmează să fie anuntate astăzi.
Intâlnirea a avut loc în contextul intensificării luptelor în estul Ucrainei.
Separatistii pro-ruşi au lansat, în ianuarie, o serie de atacuri, după o perioadă de calm relativ care a urmat semnării unui acord de încetare a focului, tot la Minsk, în septembrie.
Situaţia s-a agravat în ultimele zile, iar Kievul a anuţat ieri ca 19 militari ai săi au fost ucişi într-un atac al rebelilor.
Războiul din estul Ucrainei s-a soldat, în nouă luni, cu peste 5000 de morti.
Kievul si occidentul acuza Rusia ca îi sprijina pe rebeli cu arme si militari, acuzatii pe care Moscova le respinge.