BucurestiFM iti spune povestea Garii Baneasa
Articol de Vicentiu Andrei, 26 februarie 2015, 09:12 / actualizat: 2 martie 2015, 10:08
Istoria Garii Baneasa incepe in anul 1936 cind Direcţia Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capitală, iar cealaltă la Sinaia.
Rolul celor doua clădiri, era de a crea un cadru monumental şi festiv al primirilor Suveranului (M.S. Regele Carol al II-lea), a Membrilor Familiei Regale şi a Şefilor de State în cele două oraşe de Reşedinţă Regală din ţară.
Planurile au fost întocmite de către Duiliu Marcu în 1937, în colaborare cu serviciul de arhitectură al C.F.R. iar execuţia lucrărilor a fost încredinţată inginerului Mihai Gheorghiu.
Inainte de inceperea lucrarilor, s-a ales mai intii un teren situat la extremitatea de nord a Capitalei, în localitatea Băneasa, înainte ca şoseaua Bucureşti-Braşov să fie tăiată de linia Bucureşti-Constanţa.
Legătura între această şosea şi gară, se face printr-o mică esplanadă, care permite venirea si parcarea vehiculelor din coloanele oficiale.
Gara se compune dintr-un pavilion principal, care este de fapt staţia de călători propriu-zisă, o cabină centrală de mişcare, un corp de gardă, precum şi un peron larg, în parte acoperit, de 70 m lungime.
Pavilionul principal, a cărui suprafaţă clădită este de 280 mp, conţine încăperi rezervate pentru persoanele oficiale, precum şi un mare salon de recepţie.
Acesta este în acelaşi timp şi holul de trecere spre liniile de cale ferata.
Câteva anexe completează staţia: toalete, camera bagajelor si camera de pază.
Construcţia este executată cu schelet de beton armat, faţadele fiind placate cu travertin românesc.
Învelitorile sunt în terase, cu scurgerea apelor pluviale către interior. Pardoselile interioare sunt executate din plăci de marmură roz de Ruşchiţa şi marmură neagră de Belgia iar saloanele sunt pardosite cu mochetă în ton neutru.
Clădirea are încălzire cu aer condiţionat. Tuburile conductorilor electrici sunt ascunse în cornişele care servesc iluminatului indirect. Uzina pentru aer condiţionat ca şi pentru prepararea apei calde se află la subsol.
Uşile şi ferestrele clădirii principale sunt de fier acoperit cu foi de metal inoxidabil iar pereţii salonului de recepţie şi ai holului mare sunt la rindul lor acoperiţi cu lambriuri de lemn de trandafir.
Celelalte saloane au lambriuri de nuc, iar pe câteva panouri se regasesc picturi decorative precum cea intitulata ,,Regele si poporul sau„ realizata de comandorul Dumitru Stiubei si pictorita Olga Greceanu.
Dupa 1950, gara a fost folosita de autoritati drept gara de protocol pentru „trenurile prezidentiale” ale sefilor de stat ai Romaniei si pentru primirea oficialitatilor straine.
Astazi Gara din Baneasa care a fost inclusa pe lista monumentelor istorice, este folosita de CFR pentru traficul de calatori doar vara, cand opresc doua perechi de trenuri care circula pe rutele Timisoara-Mangalia si Deva-Mangalia.
In extrasezon toate trenurile care merg spre Constanta doar tranziteaza gara, care se afla aflata chiar inaintea podului care traverseaza Soseaua Bucuresti-Ploiesti.
Sorin Mihai Savin
Documentare: Wikipedia