Programul „laptele si cornul” este în pericol din cauza lipsei unei strategii naționale
Articol de Stefania Grigore, 11 martie 2015, 10:22
România riscă să piardă finanţarea europeană pentru programul “Laptele şi cornul”, iar pentru a evita acest lucru, este nevoie să aibă cât mai repede o strategie naţională şi să se alinieze la iniţiativa europeană similară, atrage atenţia Centrul Român de Politici Europene.
Studiul arată că, deşi controversat, programul a fost totuşi eficient şi a ajutat copiii din ţară. Pe de altă parte, reprezintă o măsură importantă de sprijin pentru industria laptelui, puternic afectată de criză şi care se va afla, în curând, sub o presiune concurenţială fără precedent, ca urmare a eliminării de luna viitoare a cotei de lapte în Uniunea Europeană şi a embargoului impus Rusiei.
Oficialii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale spun că lucrează în prezent la strategia programului de distribuire a laptelui în şcoli, aceasta urmând a fi depusă până la 1 iulie la Comisia Europeană.