Demarează lucrările pentru modernizarea rețelelor edilitare subterane
Articol de Stefania Grigore, 20 martie 2015, 11:12
După cum anunța Primarul Capitalei Sorin Oprescu, încă de anul trecut, din luna iunie, Distrigaz și ENEL au obținut fonduri europene in valoare de circa 270 de milioane de euro, pentru modernizarea rețelelor subterane de distribuție a gazelor naturale și, respectiv, energiei electrice.
Conform lui Sorin Oprescu, in București ar urma să fie schimbați peste 100 de kilometri de rețea electrică și circa 100 de kilometri de rețea de gaze.
Odată cu venirea primăverii, lucrările demarează, așa cum se întâmplă pe Splaiul Independenței, nu departe de intersecția cu Bulevardul Eroilor. Aici este vorba despre inlocuirea conductelor de gaze naturale, în cadrul programului „Creșterea Capacității Tehnice a Sistemului de Distribuție de Gaze Naturale din București prin Dezvoltarea Rețelei de Medie Presiune”.
Valoarea întregului program este de peste 14,5 milioane de euro, dintre care, peste 3,2 milioane euro provin din fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrărilor, asumat prin contractul de finanțare cu Uniunea Europeană, este de 31 iulie, anul acesta.
Vom reveni cu mai multe informații despre arterele pe care vor începe lucrări la rețelele edilitare subterane, în perioada următoare.
Text&Foto: Mircea Apostolescu