Mărturii Bucureştene!
Articol de , 2 aprilie 2015, 08:24
Invitate aseară în studioul Bucureşti FM, Mihaela Păun, directoarea ARCUB şi Anca Ioniţă, profesoară universitară care are ca pasiune aşezarea capitalei României pe harta culturală a Europei, ne-au vorbit despre memoria personală şi colectivă a oraşului nostru şi despre importanţa candidatură a Bucureştiului la titlul de Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2021.
Proiectul este deschis oricărui bucureştean care doreşte să contribuie cu un crampei de istorie personală la această frescă inedită iar povestea oraşului cu dinamica sa aparte se va scrie sub semnătura a peste două milioane de potenţiali autori.
Site-ul www.bucuresti2021.ro ofera amănunte suplimentare pentru această posibilă înrolare colectivă sub o flamură a culturii şi civilizaţiei continentale din care în mod indubitabil şi noi facem oricum parte dintotdeauna.
Te aşteptăm, alături de noi în fiecare seară la o nouă emisiune Linia de Noapte, pe 98.3 FM şi online pe bucureştifm.ro