Investiții în infrastructura de învățământ din Sectorul 4
Articol de Stefania Grigore, 9 aprilie 2015, 15:02
Deși, potrivit Edilului Cristian Popescu-Piedone, in acest an, Sectorul 4 „beneficiază” de cel mai mic buget local dintre toate sectoarele Capitalei, aproximativ 633 milioane de lei, inclusiv bugetele instituțiilor locale care se autofinanțează, precum Administrația Piețelor, se vor construi două grădinițe și două unități de tip after-school.
Astfel, clădirea Grădiniței numărul 308, de pe Șoseaua Giurgiului, va fi extinsă și modernizată, urmând să poată primi opt grupe de preșcolari. Pe lângă extinderea parterului deja existent, va fi realizată și o supraetajare. Investiția se va finaliza până la sfârșitul lui septembrie.
Și Grădinița numarul 30, de pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, va beneficia de o supraetajare din lemn și materiale termoizolante. Se vor obține, astfel, 385 de metri pătrați utili in plus, ceea ce va permite sporirea numărului de copii cu trei grupe.
Două noi unități de tip after-school, cu o capacitate de câte 100 de locuri fiecare, vor fi construite, una în curtea Școlii Gimnaziale numărul 165, de pe strada Slatioara, iar cealaltă, în incinta Școlii Gimnaziale numărul 93, de pe strada Emil Racovita.
Tot în acest an, vor fi consolidate clădirile a 10 unități de învățământ din Sectorul 4.
Autor: Mircea Apostolescu