Află povestea „Manuscrisului Fanariot” în această seară, la emisiunea „Întâlniri Capitale”
Articol de Sabina Lapadatescu, 10 aprilie 2015, 15:55
Invitata emisiunii „Întâlniri Capitale” din această seară este scriitoarea Doina Ruşti, autoare a mai multor romane scrise în cele mai diverse stiluri – de la realismul fantastic la fictiunea istorica – unele dintre ele fiind traduse şi în alte limbi şi având succes la publicul din alte ţări.
În această seară, Doina Ruşti va vorbi cu Cristina Toma, va dezvălui cum a luat naştere cel mai nou roman al domniei sale „Manuscrisul Fanariot”, o carte închinată Bucureştiului de odinioară. Totul a plecat de la descoperirea unui „nizam”, adica a unui ordin domnesc ce poruncea găsirea unui anume Leun ce refuzase căsătoria cu fata unui negustor bogat, găsit de Doina Ruşti în arhive. Dar de aici a urmat o întreagă aventură prin bilioteci, printre manuscrise şi tipărituri vechi, în Bucureşti dar şi la Salonic.
Pe scurt, va aşteptăm să aflaţi povestea din spatele unei cărţi captivante, doar pe 98,3 FM si pe https://www.bucurestifm.ro/video-studio/, de la ora 20:30.