Bucureștenii ar putea rămâne fără transport public și energie termică
Articol de Sabina Lapadatescu, 28 mai 2015, 17:18
Consilierul municipal al Partidului Liberal Reformator, Cristina Nicolescu, a sesizat Consiliului Concurenței că subvențiile acordate de Primăria Capitalei regiilor de transport și energie au depășit limita maximă.
În ședința de astăzi a Consiliului General, reprezentantul PLR a anunțat că în răspunsul Consiliului Concurenței se precizează faptul că Primăria Capitalei nu poate acorda subvenții pentru RADET și RATB decât în baza unor contracte de delegare a serviciului public și doar în limita sumei de 15 milioane de euro anual, pentru fiecare regie.
Mai mult, Municipalitatea va trebui să recupereze banii acordați drept subvenții fără îndeplinirea acestor condiții de la regia de transport și de la regia de termoficare, a mai spus consilierul municipal.
Cristina Nicolescu a afirmat că va sesiza Comisia Europeană cu privire la acordarea de ajutoare de stat neavizate de Executivul European.
Prin bugetul pe anul 2015, Consiliul General a acordat o subvenție de 1,1 miliarde lei pentru cele două regii, adică mult peste suma de 15 milioane de euro de regie.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că, în opinia sa, subvențiile alocate pentru RADET și RATB nu constituie ajutoare de stat ilegale.
Edilul Șef a precizat că nu se pune problema retragerii subvențiilor și nici cea a recuperării banilor alocați până în prezent.
Oprescu a dat asigurări că va discuta cu reprezentanții Consiliului Concurenței despre problemele semnalate de această instituție și că nu există pericolul ca regia de transport și cea de termoficare să intre în faliment.
Autor: Mircea Apostolescu