Statuile Vivante au prins viata in parcul Crangasi!
Articol de , 30 mai 2015, 19:18 / actualizat: 31 mai 2015, 10:09
Ei bine daca v-ati intrebat vreodata ce loc ocupa statuia vivanta in ansamblul artelor străzii va pot da eu un raspuns….. statuia vivantă ocupă un loc aparte!
Asta pentru ca este misterioasă, surprinzătoare, amuzantă adesea, profundă uneori.
Statuia vivantă nu poate fi ocolită, atrage privirile ca un magnet, incită la comentarii, propune meditații asupra condiției umane și nu poate fi uitată niciodată.
În cadrul ediţiei organizate în Parcul Crângaşi, Teatrul Masca va prezenta astazi si maine, în premieră, peste 20 de statui şi grupuri statuare vivante care îşi propun să-i ducă pe privitori „într-o lume a poveştilor, care mai de care mai frumoase, a clinchetelor de glasuri venite parcă dintr-o lume paralelă, a bucuriei de a fi, pentru câteva clipe sau minute în atenţia voastră şi a lumii întregi” spune Mihai Malaimare directorul Teatrului Masca.
Cu teme de inspiraţie din cele mai variate – „Regina Maria a României”, „Love story”, „Menuet”, „Seducţie”, „Santa Lucia” sau „Contele şi Contesa”- statuile care vor prinde viaţă prin intermediul actorilor Teatrului Masca aduc in atentia bucurestenilor – peisajul teatral urban.
Invitaţii ediţiei din acest an sunt trupe din Portugalia, Ucraina, Olanda, Macedonia şi Bulgaria.
Spectacolele din cadrul festivalului pot fi urmărite în direct, prin live streaming, pe pagina teatrului masca – special creată pentru aceste transmisii.
Bucurestenii sunt incantati de acest gen de eveniment!
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc astazi, la ora 17,00, iar accesul publicului la eveniment este liber.
Si nu uitati Bucuresti FM este alaturi de voi asa ca va asteptam cu mic cu mare!
Un reportaj de Andreea Erhan