Pentru Simona Halep sezonul pe zgură s-a terminat, acum urmează cel pe iarbă
Articol de , 2 iunie 2015, 22:43 / actualizat: 3 iunie 2015, 9:31
Ca să rămână în Top 3 mondial, Simona Halep trebuie să recupereze punctele pierdute la Roland Garros. Pentru acest lucru trebuie să joace foarte bine în sezonul de iarbă, care începe săptămîna viitoare.
Halep va participa în perioada 15-21 iunie la turneul de la Birmingham, iar după o săptămînă de pauză, va juca la al treilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon din perioada 29 iunie-12 iulie.
Românca este favorită numărul 1 la Birmingham, dar misiunea ei este foarte dificilă, pentru că de pe tabloul principal nu vor lipsi Ana Ivanovici, Angelique Kerber, Carla Suarez Navarro, Karolina Pliskova, Lucie Safarova şi Garbine Muguruza.
Pe tabloul principal de la Birmingham vor mai fi alte două românce, Monica Niculescu și Irina Begu, iar Dulgheru va participa în calificări.
Simona Halep câştigătoarea de anul trecut a turneul de la Bucureşti care se joacă şi anul acesta în perioada 13-19 iulie, a anunţat voalat imediat după eliminare prematură de la Roland Garros că nu mai vine la turneul din România. Ea a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că după Roland Garros, sezonul ei pe zgură s-a încheiat.