Irina Begu este optimistă înaintea sezonului pe iarbă din Anglia
Articol de , 11 iunie 2015, 09:38
Irina Begu locul 29 mondial, este pregătită pentru sezonul pe iarbă din Anglia. Chiar dacă în România nu există nici un teren de tenis cu gazon, hardul de la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti este singura soluţie de antrenament pentru turneele pe iarbă din Anglia.
Irina s-a bucurat din plin de cele câteva zile de relaxare de acasă, după care şi-a reluat antrenamentele. Ea se simte foarte bine şi nu acuză nici o accidentare, iar încrederea şi pofta de joc sunt la cote ridicate.
La finalul antrenamentului de ieri, antrenorul Irinei, Artemon Efremov, s-a arătat mulţumit de forma şi dispoziţia de joc a elevei sale şi este sigur că aceasta va avea un sezon foarte bun pe iarbă.
Mâine Irina Begu pleacă spre Anglia, unde va juca trei turnee, la Birmingham, la Eastbourne şi la Grand Slam-ul de la Wimbledon.