CFR vine cu o ofertă de vară pentru călători!
Articol de Sabina Lapadatescu, 11 iunie 2015, 15:24
Trenurile Soarelui intră de mâine în circulaţie.
Timp de 3 luni, 16 garnituri vor pleca din Capitală către staţiunile de la Marea Neagră si Delta Dunării.
„Programul estival, practic, va începe să fie operațional din acest weekend și, undeva în jurul datei de 15 septembrie, se va încheia. În funcție de solicitări și starea vremii, putem să mergem puțin după 15 septembrie, câteva zile, astfel încât să acoperim întreaga cerere de transport. Este vorba de un grafic foarte bine poziționat pe parcursul întregii zile. Începe în jur de 5,30 — 6,00 dimineața, din Gara de Nord, cu primele plecări și se termină undeva în jurul orelor târzii din noapte, respectiv 23,00, cu ultimele sosiri în Gara de Nord. Oferta de vară a CFR Călători vine sub numele de ‘Trenurile Soarelui”, a declarat directorul de Strategie la CFR Călători, Adrian Vlaicu.
Tarifele la trenurile Inter Regio se vor menține la nivelul celor de anul trecut, la acestea urmând să se aplice toate reducerile tarifare operate de CFR Călători.
De asemenea, cei care merg în grupuri pot beneficia de oferta de mini-grup, care le oferă călătorilor o reducere de până la 25 la sută din prețul total.