Termen limita pentru Grecia
Articol de Stefania Grigore, 23 iunie 2015, 15:29
Premierul grec Alexis Tsipras are la dispoziţie 48 de ore să finalizeze acordul cu creditorii şi să pună capăt blocajului din ultimele cinci luni care riscă să rupă zona euro, relatează Bloomberg.
După o zi de discuţii maraton, liderii statelor din zona euro au spus că guvernul Tsipras are intenţii serioase să încheie un acord, după ce a prezentat un set de măsuri care încep să se apropie de termenii solicitaţi de creditori.
În timp ce discuţiile politice continuă, Banca Centrală Europeană a majorat limita finanţării de urgenţă pusă la dispoziţia băncilor elene.
Discuţiile vor fi reluate miercuri la Bruxelles, când miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni pentru a pregăti un al doilea summit al liderilor UE, care va începe joi.
În lipsa unui acord cu creditorii, Grecia nu poate primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de dolari care se încheie pe 30 iunie.
Grecia trebuie să plătească FMI datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.