Darius Valcov va fi eliberat din arest
Articol de Marga Tudor, 23 iunie 2015, 23:36
Darius Vâlcov va fi eliberat din arest şi cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de fapte de trafic de influenţă, potrivit unei decizii a instanţei supreme.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia lui Vâlcov faţă de măsura arestului preventiv şi a decis, definitiv, plasarea sa sub control judiciar.
Darius Vâlcov a fost arestat preventiv în 2 aprilie, într-un prim dosar deschis pe numele său de DNA pentru trafic de influenţă. În acest dosar, el a fost trimis în judecată, în 20 mai. Ulterior, alte două dosare au fost deschise pe numele său, pentru fapte similare.