Vacanţele în Grecia se vor scumpi
Articol de , 10 iulie 2015, 12:29
Preţurile vacantelor în insulele greceşti vor creşte considerabil în cazul în care creditorii internationali ai Greciei vor accepta setul de masuri economice trimise ieri seară Bruxelles-ului de catre guvernul de la Atena.
Propunerile includ o creștere a TVA, precum și reforme în sistemul de pensii și în domeniul funcției publice, măsuri ce vizează creșterea veniturilor la buget în schimbul obținerii unui ajutor financiar pe trei ani, afirma site-ul EurActiv.com.
Potrivit textului cuprinzând aceste propuneri publicat de guvernul de la Atena și citat de AFP, Grecia dorește o soluție „pentru reglementarea” enormei sale datorii publice, de 180% din PIB, precum și un „pachet de 35 miliarde de euro” consacrat creșterii economice.
Atena acceptă o creștere generala a TVA la 23 %, față de 13% în prezent. Pentru produsele alimentare de bază, pentru energia electrică și ca si pentru hoteluri, TVA rămâne, totusi, la 13%, iar pentru medicamente și cărți TVA va fi de 6%.
În plus, precizează EurActiv.com, guvernul Tsipras a acceptat suprimarea avantajelor fiscale acordate insulelor grecești (adică reducerea de 30% a TVA aplicată de mai mulți ani), începând cu insulele cele mai bogate și cu cele turistice.
Acest proces va începe în octombrie și se va face treptat, urmând să se încheie până la sfârșitul anului 2016.
Altă concesie este vârsta de pensionare, care a fost fixată la 67 de ani sau 62 de ani, pentru cei care au minim 40 de ani de activitate, și care va fi introdusă treptat până în anul 2022.
În același timp, Atena a acceptat sa reducă plafonul cheltuielilor militare cu 100 milioane de euro în 2015 și cu 200 milioane în 2016, reducere care este, totuşi considerabil mai mică față de cea de de 400 milioane de euro cerută de creditori.
Guvernul grec acceptă creșterea taxei asupra societăților, de la 26% la 28%, așa cum au propus creditorii, precum și programul de privatizare a numeroase întreprinderi de stat.