Marș pentru unirea României cu Republica Moldova
Articol de , 11 iulie 2015, 22:30
O mie de tineri din Republica Moldova sunt așteptați să ajungă mâine, la ora 14, în Piața Universității din București.
Ei au pornit pe 5 iulie, pe jos, din Chișinău către România și au trecut astăzi Prutul, unde au refăcut celebrele poduri de flori din anii ’90.
Tinerii vor lua mâine trenul din Iași, pentru a ajunge în Capitală.
Din Piața Universității vor pleca în marș către Palatul Cotroceni, unde îi vor cere președintelui Klaus Iohannis urgentarea procesului de reunificare a celor două state, România și Republica Moldova.
Manifestarea, intitulată Marșul lui Ștefan cel Mare, este organizată de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.