Recomandari evenimente culturale
Articol de Stefania Grigore, 15 iulie 2015, 08:54
La sala Elvira Popescu a Institutului Francez, de la ora 20.30′ este proiectată drama „Ţinutul meu sălbatic” realizată de Hiner Saleem, ce prezintă povestea lui Baran, erou al războiul de independenţă al kurzilor ajuns poliţist într-o mică vale a Kurdistanului irakian, la graniţa cu Turcia şi Iran, un teritoriu fără legi, rai al traficului cu alcool, droguri şi medicamente.
Nuovo Cinema a programat, de la ora 20 în cafeneaua Verona de sub Cărtureşti, drama „Thelma şi Louise” în regia lui Ridley Scott cu Geena Davis, Susan Sarandon, Harvey Keitel şi Brad Pitt.
În Grădina cu Filme a Centrului CreArt, de la ora 20.30′ este proiectată drama „De ce au?” realizată de Tudor Giurgiu după un caz real cu Emilian Oprea în rolul principal.
Concertul din această miercuri, în cadrul Festivalului Internaţional Vara Magică ce se desfăşoară la Ateneul Român, este susţinut de la ora 19 de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal. În program: Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră de Mozart – solist Eugen Ţichindelean şi Simfonia I in Re major de Mahler.
De la aceeaşi oră trupa finlandeză de power metal, Sonata Arctica, susţine un concert la Arenele Romane.
Până pe 19 iulie, în cadrul evenimentului „Simfonii pe asfalt”, la intersecția străzilor Lipscani şi Smârdan, sunt organizate scurte concerte de operă / muzică instrumentală clasică. În această miercuri sunt invitate formaţiile: Duo Pro Arte, de la ora 20 şi Trio Gala, de la ora 21.
În cadrul proiectului ArCuB „Bucureşti Memoria | Explorarea | Imaginarea Oraşului” – la care Bucureşti fm este partener media – la Hanul Gabroveni de la ora 19 scriitorul Bogdan Ghiu ţine a doua conferinţă a sa din seria „Un oraş pe drumuri”. Având tema „Scrierea şi citirea oraşului: pentru o ritmanaliză a oraşului Bucureşti” întâlnirea va avea un caracter practic şi interactiv, de atelier.
La Ambasada Republicii Cehe şi în prezenţa ambasadorului acestei ţări la Bucureşti, Vladimír Války, de la ora 17 are loc o festivitate de comemorarea a 600 de ani de la martiriul lui Jan Hus, simbol al poporului ceh.