Simona Halep s-a împăcat cu presa din România… deocamdată
Articol de , 16 iulie 2015, 09:12
Numărul 3 mondial, Simona Halep chiar dacă nu a participat anul acesta la BRD Bucharest Open, a fost tutuşi prezentă la evenimentul Kids Day. Simona a schimbat câteva mingi peste fileu cu câteva zeci de copii, iar apoi s-a întâlnit cu presa în cadrul unei mese rotunde aşa cum au denumit-o organizatorii.
Practic, prezenţa campioanei la evenimentul legat de copii a fost pretextul de a se reîntâlni cu presa din România.
Simona a fost bine sfătuită când a luat această hotărâre, pentru că o parte din presă a criticat-o dur pentru neparticiparea la Fed Cup şi pentru declaraţiile de după turneul de la Wimbledon.
La întâlnirea cu jurnaliştii, Halep a fost destinsă şi tot timpul cu zâmbetul pe buze, iar atitudinea şi transparenţa dialogurilor a mulţumit pe toată lumea.
Referitor la programul pe care-l va avea în perioada următoare, Simona a spus: ,,Acum sunt bine, sunt relaxată, de abia aştept să încep turneele din nou. O să particip și la Toronto, înainte de Cincinnati. În perioada din America voi lucra cu Darren Cahil în continuare şi cu Teo Cercel ca preparator fizic“.
Întrebată şi despre colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre, Simona Halep a precizat că a renunţat la antrenorul român fără să dea alte amănunte.
Halep revine astfel în circuitul WTA prin turneul Rogers Cup, turneu care se va desfăşura în perioada 10-16 august la Toronto în Canada.