Biserică ortodoxă scoasă la vânzare în Turcia
Articol de , 17 iulie 2015, 09:13
Biserică ortodoxă din secolul al XIII-lea, scoasă la vânzare în Turcia!
Lăcașul de cult bizantin se află în orașul turc Zeytinbagy, denumirea grecească Triglia, din provincia Bursa, și a fost scos la vânzare pe site-ul unei agenții imobiliare.
Biserica este închinată Maicii Domnului și este cunoscută sub numele de „Panagia Pantovasilissa”.
Este considerată a fi prima biserică ai cărei pereți au fost decorați cu fresce și în care s-au păstrat coloanele aduse din Alexandria.
Experții din domeniu spun că arhitectura zidurilor bisericii arată ca a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar în interior se pot vedea încă fresce și mozaicuri datând din secolul al XIV-lea.
Specialiștii consideră că aceste elemente trebuie incluse în patrimoniul mondial al UNESCO.
Biserica ortodoxă a funcționat până în anul 1922, lăcașul trecând apoi în proprietate privată, după ce grecii din regiune au emigrat.
Agentul imobiliar care a scos biserica la vânzare, pentru 1 milion de dolari, a inclus lăcașul de cult nu la categoria „monumente istorice”, ci la categoria „clădiri având mai mult de 30 de ani de la construcție”.
În vechea biserică bizantină ar urma să fie deschis un hotel sau un restaurant.
Este a doua biserică ortodoxă scoasă la vânzare anul acesta în Turcia.
În luna ianuarie, a fost pusă în vânzare o biserică din secolul al XVIII-lea, din oraşul Kayseri, din centrul Turciei.