Sindicaliștii și conducerea ROMATSA reiau astăzi negocierile
Articol de Stefania Grigore, 17 iulie 2015, 12:28
Discutiile vor fi mediate de noul ministru al transporturilor, Iulian Matache.
El a depus astăzi jurământul de investire în funcţie.
Pentru că au promisiunea noului ministru că va interveni pentru ei la conducerea ROMATSA, controlorii de trafic aerian s-au arătat dispuși să mai aştepte cel puțin o săptămână, până să facă următorul pas.
Ei anuntaseră inițial că nu exclud posibilitatea unei greve generale, dacă nu li se vor soluționa solicitările, printre care și întocmirea unui nou Contract Colectiv de Muncă.
La discuțiile de ieri, patronatul le-a refuzat accesul la lista de funcții în baza căreia se face salarizarea lunară a fiecărui angajat, pe motiv că ar fi confidențială.
Documentul este esențial pentru realizarea unui nou Contract Colectiv de Muncă, a declarat liderul de sindicat Gabriel Tudorache.
El a mai spus că, în cazul în care nu se va ajunge la nicio întelegere, va fi sesizat Tribunalul European.
Controlorii de trafic au intrat în urmă cu două zile în grevă de avertisment, o situație fără precedent pentru sistemul aerian românesc.
La scurt timp, președintele Consiliului de Administrație al ROMATSA, Marcel Pârvu, și-a dat demisia.