Filarmonica „George Enescu” prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”
Articol de Stefania Grigore, 22 iulie 2015, 15:34
După ce au încheiat o stagiune grea dar frumoasă, Orchestra simfonică şi Corul academic ale Filarmonicii „George Enescu” se pregătesc pentru o consistentă participare în Festivalul Internaţional „George Enescu” ediţia septembrie 2015. Șase vor fi implicările corului şi două cele ale orchestrei în programele de festival.
Muzicienii români vor sta alături într-unul dintre cele mai importante evenimente, cel în care dirijorul Leo Hussaim va conduce versiunea de concert a capodoperei secolului XX, opera Wozzeck de Alban Berg, cu siguranţă unul dintre momentele de vârf ale acestei ediţii (luni 14 septembrie, ora 20.00 – Sala Mare a Palatului).
Cea de a doua implicare a orchestrei se va desfăşura într-un program alcătuit din partiturile Enescu/Bentoiu – Simfonia nr. 4, Ruzicka – „Clouds“, lucrare pentru cvartet de coarde şi orchestră (2013) şi Bartók – „Kossuth“ – poem pentru orchestră şi condus de dirijorul german Peter Ruzicka (joi 3 septembrie, ora 17.00 – Sala Mare a Ateneului Român).
Corul Filarmonicii va păşi pe scena de festival în chiar concertul de deschidere participând, alături de orchestra Română de Tineret şi de dirijorul Kristjan Järvi la interprertarea lucrării Carmina Burana de Carl Orff (30 august, ora 19.30, Sala Mare a Palatului).
Urmează, în ordine, concertul în care Orchestra Filarmonicii din Israel şi dirijorul Zubin Mehta au inclus poemul simfonic Vox Maris de George Enescu (marți 1 septembrie, ora 20.00, Sala Mare a Palatului), cel în care orchestra Naţională Radio dirijată de Cornelis Meister va interpreta Simfonia nr. 8 de Mahler (miercuri 2 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului) şi cel în care Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool şi dirijorul Vasily Petrenko şi-au propus să interpreteze Simfonia nr. 3 de George Enescu (18 septembrie, ora 19.30, Sala Mare a Palatului).
Nu trebuie uitat şi programul integral pe care Corul academic al Filarmonicii „George Enescu” dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner îl va susţine la catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti cu un program integral Johann Sebastian Bach (duminică 6 septembrie) .
Deschiderea stagiunii 2015-2016 la Filarmonica George Enescu din Bucureşti va avea loc joi 1 octombrie, ora 19:00.