Caniculă în Capitală
Articol de , 26 iulie 2015, 06:19
Vremea va fi caniculara în Capitală.
Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade Celsius.
Indicele de confort temperatură – umezeală va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de caniculă pentru București, Ilfov și județele din sud și sud-estul țării.
Avertizarea este valabilă astăzi, între orele 10 și 22.
Meteorologii spun că, în acest interval orar, temperaturile vor urca până la 38, 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Valul de căldură va persista și în următoarele zile în regiunile sudice și estice.
În nordul, vestul și centrul țării, vremea va fi instabilă.
Vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.