Canicula impune măsuri de protecție atât a populației, cât și a infrastructurii rutiere

Compania Națională de Drumuri anunță că este posibil ca astăzi să fie impuse restricții de circulație pe sectoare de drum din mai multe județe din sudul și estul țării, dar și din Capitală.
Este vorba despre măsuri de protejare a sectoarelor de drum asfaltat, care se deformează din cauza căldurii.
Nu sunt vizate transporturile de persoane, alimente și mărfuri perisabile, precum și transporturile speciale.

Și pe calea ferată vor fi impuse restricții de viteză.
Din această cauză, trenurile vor ajunge cu întârziere la destinație.
Reprezentanții CFR le recomandă călătorilor să aibă apă la ei și să anunțe personalul din tren, dacă se simt rău în timpul călătoriei.

Inspectoratele pentru situații de urgență atrag atenția că în perioadele cu temperaturi ridicate este interzisă arderea vegetației uscate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.