Fără analize medicale la înscrierea în grădiniţe şi şcoli
Articol de , 30 iulie 2015, 07:05
Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei pregătesc un ordin comun prin care se va stabili că şcolile şi grădiniţele nu vor mai solicita efectuarea de analize bacteriologice la intrarea copiilor în colectivitate.
Copiii vor avea nevoie la înscriere doar de o adeverinţă de la medicul de familie care să ateste că nu suferă de boli contagioase.
Măsura se va aplica din toamnă, începând cu noul an şcolar.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a precizat că, de fapt, nici actualele reglementări nu obligau la efectuarea exudatului faringian sau al coproculturii, însă, într-un vechi obicei, care datează de mulţi ani în urmă, multe unităţi de învăţământ mai solicită, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice.
În cazul în care medicul de familie consideră necesară realizarea acestor analize, întrucât suspectează o anumită boală, cu certitudine acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate, a adăugat Săndesc.