Misiune eşuată pentru înotătorul Avram Iancu
Articol de Alina Neagu, 12 august 2015, 08:20
Românul nu a reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii.
Avram Iancu a fost nevoit să abandoneze cursa aseară, după mai bine de 12 ore, din cauza curenţilor puternici generaţi de reflux şi a stării de oboseala, transmite Agerpres.
Bibliotecarul din Petroşani s-a aflat la cea de-a treia încercare de acest fel.
Startul cursei s-a dat ieri dimineaţă, pe o vreme ploioasă.
Primul român care a traversat Canalul Mânecii înot este tânărul de 16 ani, Dan Canta, care a reuşit să parcurgă distanţa dintre ţărmurile francez şi britanic fără costum de protecţie termică.
Şi Andrei Roşu a traversat înot Canalul Mânecii.
În această vară, sportivul a participat la unul dintre cele mai grele concursuri din lume, care a cuprins 140 de kilometri de alergare, traversarea Canalului Mânecii şi 300 de kilometri de pedalare pe bicicletă.
Sursa foto: agerpres.ro