Aproximativ 250 de sindicalişti din penitenciare au participat la mitingul din faţa Ministerului Justiţiei
Articol de Stefania Grigore, 13 august 2015, 10:27
Acestia au solicitat deblocarea de urgentă a posturilor vacante si achitarea la zi a drepturilor cuvenite personalului.
Presedintele sindicatului national al lucrătorilor din penitenciare, Stefan Teoroc, a afirmat că din cele peste 15.000 de posturi din sistemul penitenciar, 3000 sunt vacante, fapt ce duce la suprasolicitarea personalului.
Administratia Natională a Penitenciarelor consideră în schimb că bugetul pentru acest domeniu a crescut constant în ultimii doi ani.
Institutia precizează că după rectificarea bugetară va fi plătită la zi majorarea de 75% pentru munca efectuată în zilele de repaus.
Foto: Radu Sofran