Cafeaua „în așteptare”, un obicei italienesc pe Calea Moșilor
Articol de Stefania Grigore, 28 august 2015, 09:12
Obiceiul a apărut în Italia, la Napoli, unde clienții mai înstăriți ai cafenelelor plăteau, pe lângă ceea ce consumaseră, o cafea în plus. Această cafea „în așteptare” era oferită, apoi, unei persoane care nu avea banii necesari pentru a cumpăra una.
Obiceiul a fost „împământenit”, de vreo două săptămâni, de cătree Fitoceainaria SanThe, aflată în zona Bisericii Sfantul Gheorghe, de la Kilometrul Zero al Bucureștiului. Aici, clienții mai cu dare de mână pot plăti, pe lângă propria consumație, o cafea, un ceai, o limonadă ori un produs de patiserie, dulce sau sărat. Acestea sunt oferite, apoi, gratuit, persoanelor, deseori vârstnice, care nu au suficienți bani pentru a-si permite o astfel de consumație.
Noul obicei „prinde” bine, spune Cosmina Simean, șefa Direcției de Asistență Socială a Municipiului București. Circa zece clienți zilnic lasă câte un produs ” în așteptare” pentru cineva mai puțin norocos. Iar bucureștenii cu venituri mai reduse au început să se intereseze de „cafeaua în așteptare”.
In context, trebuie reamintit faptul că Fitoceainaria SanThe este prima structură municipală de economie socială înființată de către Primăria Capitalei, pentru a oferi locuri de muncă unui numar de 6 persoane care au întâmpinat dificultăți în găsirea unei slujbe, din cauza vârstei, apartenenței la un anumit grup etnic sau a sexului.
Autor: Mircea Apostolescu