Novak Djokovic, în finala US Open
Articol de Marga Tudor, 12 septembrie 2015, 06:24
Tenismanul sârb Novak Djokovic, principalul favorit, s-a calificat în finala US Open, după o victorie categorică în fața croatului Marin Cilic, deținãtorul trofeului, cu 6-0, 6-1, 6-2.
Djokovic, care anul acesta a câștigat douã titluri de Mare Slem, la Australian Open și Wimbledon, pierzând finala de la Roland Garros, a avut nevoie de doar o orã și 25 de minute pentru a trece de Cilic, câștigãtorul de anul trecut.
Precedenta finalã cu puține ghemuri cedate a avut loc în 2001, când australianul Lleyton Hewitt trecea de rusul Evgheni Kafelnikov cu 6-1, 6-2, 6-1.
Djokovic a pus capãt seriei de 12 victorii consecutive reușite de Cilic la US Open și a câștigat al 14-lea meci din tot atâtea cu Cilic.
Pentru prima oarã în carierã, sârbul a ajuns în finalele tuturor celor patru turnee de Mare Slem în același an, aceasta fiind a 17-a finalã de Mare Slem de la US Open 2010.
Nole va juca în finalã cu elvețianul Roger Federer, care a trecut, tot in semifinale, de Stan Wawrinka, scor 6-4, 6-3, 6-1.
Pentru Djokovic va fi a șasea finalã la US Open, dupã ce a câstigat trofeul în 2011 si a pierdut ultimul act în 2007, 2010, 2012 Si 2013.
Sursa: Agerpres