„Livada Senzorială” un proiect inedit de voluntariat derulat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului
Articol de Stefania Grigore, 17 septembrie 2015, 17:16
Turiştii care vizitează Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului au acum posibilitatea să cunoască senzaţiile pe care le pot trăi cu adevărat numai în natură. Începând de miercuri, ei pot păși în „Livada Senzorială”, o grădină special amenajată de voluntarii geoparcului, în localitatea Densuș. Între copaci au fost amplasate mai multe instalații cu ajutorul cărora oamenii care vizitează locul pot auzi diverse sunete din natură. De asemenea, ei pot vedea cum arată un vulcan și pot simți pe tălpile goale senzația pe care o dau iarba sau pământul proaspăt. În plus, pot comunica unii cu alţii, fără a folosi cuvinte, ci prin intermediul unor mesaje creative.
„Livada Senzorială” face parte din proiectele de voluntariat derulate în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, alături de cele care au presupus crearea unei Grădini Aromate a Timpului în oraşul Haţeg sau refacerea şi extinderea traseului tematic Valea Dinozaurilor, care leagă localităţile Sînpetru, Sibişel şi Nucşoara. Livada se află în satul Densuş şi cuprinde zece instalaţii senzoriale: Poteca Timpului, Aleea Formelor Împietrite, Expoziţia Imagine şi Imaginaţie, Lada Micului Paleontolog, Vulcanul, Foişorul Comunicării, Gustul Pământului, Sala de Concerte şi Grădina din Nori.