Evaluarea Națională 2016 – calendarul examenelor
Articol de Marga Tudor, 17 septembrie 2015, 18:46
Primul examen din cadrul Evaluării Naționale 2016 va fi susținut pe 27 iunie. Așa este stabilit în ordinul privind organizarea Evaluării Naționale, publicat în Monitorul Oficial. Și anul viitor, examenul va fi supravegheat video.
Înregistrările vor fi verificate, prin sondaj, după fiecare probă.
Nu vor face parte din comisiile pentru evaluarea națională profesori care, în sesiuni anterioare, nu și-au îndeplinit atribuțiile, sau care au fost sancționați.
În școlile în care, la examenele anterioare, au existat “nereguli grave”, comisiile județene pot nominaliza în comisii, profesori de la alte școli. Tot in unitățile de învățământ în care au fost probleme, comisiile județene pot suspenda organizarea Evaluării Naționale.
Elevii prinsi la copiat iau nota 1. Absolvenților claselor a VIII-a le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri sau poșete.
La corectarea lucrărilor, dacă diferența dintre notele date de către cei doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, atunci nota finală este media aritmetică a acestor note, cu doua zecimale, fără rotunjire.
Dacă diferența este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectata de alți doi profesori, stabiliți de președintele comisiei, iar nota acordata de aceștia va fi cea finala.
Părinții elevilor pot cere comisiei județene să vadă lucrarea copiilor, însă numai după afișarea rezultatelor finale după contestații. Această solicitare nu poate conduce la modificarea notelor.
Calendarul Evaluarii Nationale 2016
- 15-17 iunie Inscrierea la Evaluarea Nationala
- 17 iunie Incheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 27 iunie Limba si literatura romana – proba scrisa
- 28 iunie Limba si literatura materna – proba scrisa
- 29 iunie Matematica – proba scrisa
- 1 iulie Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)
- 1 iulie Depunerea contestatiilor (orele 16:00 – 20:00)
- 2 – 4 iulie Rezolvarea contestatiilor
- 5 iulie Afisarea rezultatelor finale dupa contestatii
Sursa: hotnews