Sondaj: 69% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Articol de DSRNetworkAdmin, 25 februarie 2014, 16:19
O pondere de 69 la sută dintre români cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 28 la sută cred acelaşi lucru despre UE, în ceea ce priveşte situaţia economică şi socială, potrivit unui sondaj Eurobarometru. Viitorul Uniunii Europene este privit cu optimism de către 63 la sută dintre români, 11 la sută dintre ei declarându-se foarte optimişti, însă cele mai optimiste state membre sunt: Danemarca (75 la sută), Irlanda şi Malta (67 la sută), Estonia, Lituania şi Polonia (66 la sută).Totodată, 69 la sută dintre români cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 28 la sută cred acelaşi lucru despre situaţia din Uniune.Numai 34 la sută dintre români cred că impactul crizei economice asupra pieţei locurilor de muncă a atins deja punctul culminant iar lucrurile ar urma să se amelioreze treptat, în timp ce 48 la sută cred că perioada cea mai grea urmează să vină.”Criza s-a simţit în România, dar nu la fel de mult ca în alte state. Prin urmare, oamenii nu cred că asta a fost tot şi sunt siguri că mai urmează ceva”, a explicat şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote.Cei mai sceptici în acest sens sunt respondenţii din Cipru (87 la sută), Grecia (71 la sută) şi Portugalia (67 la sută).Studiul mai arată că peste 60 la sută dintre români cred că apariţia de noi locuri de muncă şi creşterea economică sunt principalele provocări de ordin social, care ar putea fi şi soluţii importante de contracarare a crizei economice.De asemenea, 85 la sută susţin sprijinirea celor săraci şi excluşi social, precum şi oferirea de posibilităţi pentru a fi activi în societate.În opinia persoanelor intervievate, cele mai importante provocări cu care se confruntă România în prezent sunt: situaţia economică (41 la sută), inflaţia (34 la sută) şi şomajul (33 la sută).