Ne putem îmbolnăvi fără să ştim
Articol de Sabina Lapadatescu, 29 septembrie 2015, 17:00
Potrivit reţetei tradiţionale, pâinea se prepară din patru ingrediente: făină, drojdie, sare şi apă.
Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a făcut, însă, descoperiri îngrijorătoare.
96% din produsele de panificaţie nu respectă reţeta, iar lista ingredientelor este mult mai lungă.
Printre ingredientele depistate şi care nu au ce căuta pe etichetele sortimentelor de pâine feliată din comerţ sunt: lapte praf, amidon de porumb, glicerină şi acizi graşi, plus numeroşi coloranţi şi conservanţi.
Nutritioniştii ne sfătuiesc să consumăm pâine neagră, integrală şi pâine graham.
Anual, un român consumă în medie aproape 97 kg de pâine, de cele mai multe ori, fără să citească eticheta înainte.