Dinamo are de azi un nou sponsor…..Honda Nord Bucureşti
Articol de , 1 octombrie 2015, 15:46
Ieşirea din insolvenţă a echipei din Ştefan cel Mare, dar şi parcursul foarte bun de până acum din campionat, îi aduce lui Dinamo şi primul sponsor important. Este vorba de cunoscutul constructor de autoturisme Honda.
,,Faptul că unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața auto din lume s-a alăturat proiectului nostru ne onorează și ne bucură. Această asociere ne arată faptul că toată munca, seriozitatea, stabilitatea, competitivitatea și verticalitatea de care am dat dovadă până acum au atras atenția brandurilor care cred în aceleași valori în care credem și pentru care luptăm și noi. Noii noștri parteneri ne vor fi alături pe parcursul acestui sezon și sperăm ca această colaborare, la fel ca toate proiectele derulate de FC Dinamo București, să fie solidă și durabilă. Astfel, ne dorim să rămânem împreună pentru cât mai mult timp pentru a sărbători împreună cât mai multe trofee”, a declarat acționarul majoritar al echipei Dinamo, Ionuț Negoiță.
La rândul său directorul general Honda Nord București, Faouaz Jiroudi prezent la eveniment a precizat : „Am ales să fim aproape de Dinamo București pentru că este unul dintre cele mai puternice și cunoscute branduri din România, dar și pentru că știm că vom avea întotdeauna alături un partener serios. Sperăm să colaborăm cât mai mult timp și să celebrăm cât mai repede cel de-al 19-lea titlu de campion. Hai Dinamo!’’.
După 12 etape, Dinamo ocupă locul 4 în Liga 1 cu 12 puncte ,la numai 4 puncte distanţă de liderul Astra, echipă pe care o va întâlni sâmbătă în Ştefan cel Mare.