Vânzarea rovinietelor la automate nu va fi restricţionată
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 octombrie 2015, 12:18
Comercializarea rovinietelor electronice la cele peste 3.000 de terminale automate neasistate din România NU va fi restricționată. În urma discuţiilor dintre reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Uniunea Transportatorilor Rutieri s-a decis ca distribuitorii, care folosesc aceste aparate, să continue activitatea de încasare.
Compania de Drumuri și deținătorii platformelor care desfășoară operațiunile de procesare vor lua, însă, o serie de măsuri pentru a fi evitate unele probleme de funcționare întâmpinate de clienți.
Potrivit legislației, un șofer care urmează să cumpere o rovinietă și introduce numărul de înmatriculare greșit are dreptul să poată efectua corecția necesară în cel mult 60 de minute ceea ce la unele aparate nu era posibil spune Ionuț Mașala director general adjunct CNADNR.
În schimb, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri – unul dintre distribuitorii autorizați care pun la dispoziția șoferilor plata prin respectivele terminale automate arată că anul acesta s-au achiziționat peste 500.000 de roviniete iar neînțelegerile (cu CNADNR) au fost cauzate de legislaţie.